Joi, 19 ianuarie, Consiliul Județean Ialomița are pe ordinea de zi un proiect de hotărâre ce privește o investiție legată de consolidarea podului peste râul Prahova, la Dridu (între localitățile Dridu, Moldoveni, Adâncata, DJ 101).

Investiția a fost una controversată, în trei ani schimbându-se doi constructori și o multitudine de soluții tehnice. Până în prezent s-au cheltuit peste 1,7 milioane lei, pentru ca acum să se vină cu altă soluție tehnică.

Podul peste râul Prahova a fost construit în anul 1965, din beton armat, având o lungime de 107 metri. Pentru că starea tehnică era nesatisfăcătoare s-a decis consolidarea acestuia.
În luna aprilie 2013 a fost semnat contractul, constructorul desemnat în urma procedurilor de achiziție publică, SC Teloxim COM SRL, începând lucrările un an mai târziu. Însă, la scurt timp, a notificat Consiliul Județean că intră în insolvență. Societatea ar fi trebuit să finalizeze lucrările la acest pod în vara anului 2015.

Contractul a fost reziliat însă în octombrie 2014 și s-a trecut la o nouă procedură de achiziție publică. A fost desemnată societatea Strabenbau Logistic SRL pentru continuarea lucrărilor de consolidare a podului, însă nici acest antreprenor nu și-a respectat obligațiile contractuale. Astfel că a fost reziliat și acest contract. Cei doi antreprenori au executat lucrări în valoare de peste 1,7 milioane lei.
De atunci, circulația pietonală și rutieră a fost închisă pe DJ 101 (de la km 52), rutele ocolitoare, destul de greoaie, nesemnalizate corespunzător și care lungesc traseul cu aproximativ 20 de kilometri, fiind un calvar.

În luna martie 2016, constatându-se iar unele probleme tehnice, a fost elaborată o nouă expertiză tehnică, de către societatea Betarmex SRL, care a impus o nouă soluție tehnică de consolidare.
Conform DALI (documentație pentru avizarea lucrărilor de intervenție), realizată de societatea Expert Proiect 2002 SRL, valoarea totală a investiției s-ar ridica în final la peste 10,5 milioane lei (valoarea inițială estimată în 2013 fiind de 4 milioane lei), lucrările urmând a fi realizate într-o perioadă de 18 luni. În perioada imediat următoare, lucrările ce urmează a se realiza la pod vor fi scoase la licitație pentru desemnarea constructorului.

victor moraruPreședintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a declarat vineri, 13 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că „este o dezamăgire pentru mine să constat că după patru ani de zile acest obiectiv nu este realizat și, cu siguranță, datorită procedurilor de achiziție (…) probabil nu va fi gata în următoarele 12 luni. Sperăm să fim mai norocoși de această dată. (…) Este rușinos pentru județul Ialomița să existe un obiectiv care, așa cum spuneați, cred că are doar 100 de metri, să nu fi în stare să-l construiești (…)”, a spus acesta.


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org
 
error: Content is protected !!