La data de 30 martie, polițiștii din cadrul municipiului Fetești și Secției nr.3 Poliție Rurală Stelnica au organizat, în municipiul Fetești, o acțiune preventiv-reactivă, cu...
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu efectivele din cadrul...
În cursul serii trecute, peste 50 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, alături de jandarmii...
La data de 11 octombrie, polițiștii ialomițeni au organizat, pe raza municipiului Slobozia, o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea...
În cadrul raziei desfăşurate în cursul zilei de ieri în municipiul Fetești, polițiștii ialomițeni au aplicati peste 80 sancțiuni contravenționale, au reținut 3 permise de...
Miercuri, 30 august, prefectul județului Ialomița, Marin Constantin, a prezidat ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia s-a discutat despre situația unităților de învățământ din punct...
În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, au reținut 9 permise de conducere și au constatat 20 infracțiuni. În...
În zilele următoare, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor fi la datorie la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public, astfel:...
În acest final de săptămână, echipajele de jandarmi vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor manifestări cu caracter religios și...
În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță...