Sensei, locotenent Ionuţ Tastaman
Locotenentul de jandarmi Ionuţ Tastaman, ofiţer în cadrul Detaşamentului Mobil Slobozia, este antrenorul care a reuşit să pună bazele şcolii de “Aikido” din Slobozia alături de Asociaţia A-Z Men Sana Expert şi care a reuşit să le insufle cursanţilor cultul emblematic al artelor marţiale.
Grupe de elevi, de la cei mici la cei mari, cadre din inspectorat şi copiii acestora, alături de orice amator al acestei frumoase arte, sunt gata pentru noile provocări din cadrul antrenamentelor. Lupta dintre cei doi adversari nu devine niciodată una a orgoliilor sau a urii. Antrenorul Ionuţ Tastaman îi învaţă tactica aplicării tehnicilor aikido, tactici în care primează disciplina şi respectul faţă de partenerul de joc.
Artele marţiale sunt vechi de mii de ani şi cuprind sute de stiluri de luptă, atât cea dură, de full-contact, cât şi cea uşoara bazată pe tehnică şi tactică.
Ialomiţenii curioşi în a învăţa artele marţiale se pot înscrie la singura şcoală de profil din judeţ, care funcţionează în incinta sălii de sport a fostei şcoli numărul 4 din Slobozia.