Într-o intervenție la finalul ședinței Consiliului Județean, prefectul județului Ialomița, Gigi Petre, a făcut referire oarecum la necesitatea achiziției unui spațiu pentru Consiliul Județean, în condițiile în care nici Instituția Prefectului nu dispune de spațiu suficient în aceeași clădire.

Astfel că, odată ce Consiliul Județean s-ar muta în alt spațiu, Instituția Prefectului s-ar degreva, iar angajații ar avea condiții mai bune de lucru.

„Voi vorbi strict de instituția pe care o conduc eu. După foarte multe reduceri de personal, la începutul acestui an am mai făcut patru angajări. La acest moment, pe spațiile pe care le avem la dispoziție în acea clădire, pe lângă faptul că nici prin birourile celelalte nu se respectă volumul de aer pe fiecare salariat, nu mai am unde, decât dacă îi bag printr-un birou de prefect, de subprefect… Sunt doi colegi care lucrează efectiv în sediul în care a fost Biroul Electoral Județean. În perspectiva alegerilor, trebuie să le găsesc un alt loc unde să stea. Deci, lucrurile nu sunt… Dacă vrei să dezvolți o chestie, în primul rând îți trebuie infrastructură. Dar asta ca exemplu din instituția mea, nu vreau să…”, a subliniat prefectul.
Adică, nu vrea să se înțeleagă faptul că ar susține achiziția sediului BCR de către Consiliul Județean. Însă de punctat, a punctat…


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org