Marți, 14 martie, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, a avut loc vernisajul Salonului Naţional de Artă Plastică „Atitudini Contemporane”, ediţia a X-a, etapa a II-a.

Manifestarea, recunoscută prin caracterul său itinerant şi solitar, a reunit pe simeze lucrările a 15 artişti plastici profesionişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi tineri absolvenţi ai universităţilor de profil, prezentând iubitorilor de artă peste 40 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură.

La eveniment a participat și fostul director al Centrului Cultural, Roșca Doina, care a povestit pe scurt despre „experimentul” legat de începuturile acestui salon itinerant, din urmă cu 10 ani, declarându-se mândră de faptul că Slobozia a făcut parte din acest circuit expozițional.

„Sunt încântată să mă aflu alături de prietenii mei de la Centrul Cultural. Acum realizez că au trecut 10 ani. A fost mult, a fost puțin, nu știu, dar parcă a fost ieri. Am privit acest proiect al lui Dan Truică, ca pe un experiment. Nu am crezut în acel moment că acest salon itinerant, cred că este unicat în țară, va avea o asemenea dezvoltare și o asemenea trăinicie, să spun așa, pentru că, după cum am văzut de-a lungul anilor, numărul tinerilor și mai puțin tinerilor artiști plastici a crescut, pentru că aici nu avem o limită de vârstă, au trimis lucrări, au fost și prezenți aici (…) Un experiment frumos. Cred că o parte din inima lui Dan este alături de salonul acesta. Mă bucur că în acești 10 ani Slobozia a fost punctul de la care s-a plecat și în niciun an Slobozia nu a fost scoasă din acest circuit expozițional și suntem mândri de acest lucru. M-a emoționat acel tablou pe care îl am în față, două generații, doi artiști, Dan Truică față în față cu celebrul și regretatul Ion Truică. Dorim ca aceste lucruri de suflet, atitudini contemporane, dar și atitudini de viață, să dăinuie pentru noi toți, pentru că speranța și frumosul nu dispar niciodată din viața noastră”, spunea Doina Roșca.

Expoziţia, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Slobozia, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”- Ialomița, Asociația „Sculptor marinar Laurențiu Macarie”, TRUICART Events şi Dan Tudor Truică – curator,  va fi deschisă iubitorilor de artă în până pe 30 martie 2017.

Curatorul acestei expoziții, Dan Truică, se consideră un copil de suflet al Sloboziei și a promis că nu va abandona acest proiect început acum 10 ani. De asemenea, speră ca în continuare autoritățile să-l sprijine să-și ducă mai departe „acest vis frumos”.

„Mulțumesc doamnei Doina Roșca, cea care a păstorit această frumoasă zonă spirituală, o zonă pe care o consider o zonă spirituală cu totul aparte. Mă consider un copil de suflet, din punct de vedere plastic, al Sloboziei, pentru că altfel nu am cum, locul de unde am început să creez acest salon. Vedeți dumneavoastră, țin în suflet 31 de expoziții. Nu știu dacă sunt multe, dacă sunt puține, nu știu dacă are o importanță cifra lor. Important este să pui pe simeze, într-un spațiu adecvat, subliniez extrem de bine acest lucru, pentru că o galerie de artă trebuie să aibă o anumită ținută, iar Galeria Arcadia a Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea are o anumită ținută pentru a pune foarte bine în valoare lucrările. O expoziție de grup, o expoziție colectivă, care are anumite tendințe, anumite orientări, reunește artiști plastici din diferite generații, din diferite colțuri ale țării, care se exprimă diferit. Este greu să-i pui pe toți în valoare într-un mod eficient. Iar asta este provocarea mea, a curatorului, a celui care se ocupă de imaginea de ansamblu a expoziției. Fără un colectiv minunat, așa cum am alături de mine pe colegele din București care mă susțin, și din alte colțuri ale țării, de prieteni care nu sunt artiști plastici (…) nu s-ar putea realiza lucruri de calitate. După acest lung și deloc ușor parcurs, pot să spun că expoziția de față, care este o expoziție succintă, poate prea succintă și poate că așa ar trebui să fie, degajată, aerată, pentru că am avut câteodată și pe trei rânduri puse lucrările pe simeze, este ceea ce trebuie să fie pentru acești 10 ani de salon național de artă plastică, atitudini contemporane. Eu promit că nu o să abandonez, o să continui și sper că bunele noastre gazde ne vor primi cu încredere cu alte manifestări, pentru că datoria unui om care se îngrijește de asta, așa cum cred că sunt eu, față de colegii mei, este esențială și doar prin ajutorul autorităților pot să duc mai departe acest vis, un vis frumos care astăzi s-a împlinit prin acțiunea de față”, afirma Dan Truică.


 
...

 
loading...
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org