Peste 200 de jandarmi ialomiţeni vor asigura, cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a Anului Nou, măsurile de ordine publică în localităţile judeţului Ialomiţa.

 Jandarmii ialomițeni oferă cetăţenilor un climat de linişte şi siguranţă publică în perioada sărbătorilor de iarnă şi acţionează pentru prevenirea oricăror fapte antisociale şi soluţionarea în mod operativ a  sesizărilor primite de la cetăţeni.

Astfel, jandarmii vor fi prezenţi la manifestărilor organizate în Piaţa Unirii din Slobozia, dar şi în alte localităţi din judeţ, acolo unde se vor organiza spectacole cu public numeros.

De asemenea, în această perioadă, echipaje ale Jandarmeriei vor patrula atât pe timp de zi cât şi pe timpul nopţii, în zonele intens circulate, în zonele aglomerate (gări, autogări, discoteci), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă ( târguri, oboare, pieţe, parcuri etc.).

În această perioadă se vor intensifica și acţiunile pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse pirotehnice.

Jandarmeria atrage atenţia asupra faptului că deţinerea, comercializarea sau folosirea, fără autorizare, a obiectelor pirotehnice constituie infracţiune, dar şi asupra riscului privind integritatea corporală la care se supun persoanele care le folosesc.

Menționăm faptul că, în conformitate cu Legea nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, contravenţiile stabilite pentru încălcarea dispoziţiilor acestui act normativ sunt cuprinse între 100 – 1000 lei, iar faptele de natură penală pot fi sancţionate cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Recomandăm cetăţenilor să sesizeze imediat Jandarmeria, la numărul de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.

Jandarmii sunt prezenţi la datorie, oferind siguranţă şi încredere.

  


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org