Noul film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri”, ajunge şi la spectatorii din Slobozia
Slobozia este unul dintre cele peste 40 de oraşe în care este aşteptat cel mai nou film al anului, „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu.
Vineri, 2 noiembrie, pelicula premiată la Cannes şi propusă de România la Oscarul pentru „Cel mai bun film străin” va avea două proiecţii la Casa de Cultură Municipală din Slobozia (fostul Cinema Galax), de la ora 16.00 şi 19.00.
Proiecţiile vor avea loc în prezenţa actorului Valeriu Andriuţă şi a criticului de film Mihai Fulger, care vor introduce filmul şi vor discuta la final cu spectatorii. La eveniment sunt aşteptate personalităţi şi oficialităţi ale oraşului Slobozia.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slobozia.
„După dealuri” a avut premiera de gală pe 25 octombrie, la Cinema Patria din Bucureşti, în prezenţa regizorului Cristian Mungiu, a echipei şi a peste 1000 de invitaţi. În primul weekend de lansare, filmul a avut 12.741 de spectatori în România, o cifră importantă pentru un film românesc.
Pelicula poate fi văzută și de spectatorii din Iaşi, Cluj, Arad, Craiova, Timişoara, Bacău, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Brașov, Brăila sau Tulcea. În luna noiembrie, va fi proiectată și la Sibiu, Piatra Neamț, Oradea, Deva, Botoșani, Alba Iulia, Bistrița, Râmnicu Vâlcea și în alte localități.
„După dealuri” este scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu. Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.
Filmul premiat la Cannes pentru scenariu și interpretare – dublu trofeu care premiază prestațiile actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur – îşi continuă între timp traseul prin marile festivaluri ale lumii. Notorietatea îi este confirmată de proiecțiile sold out – cu câteva zile înainte de rulare – de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival sau New York Film Festival. Recent, „După dealuri” a câștigat Marele Premiu al secțiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA, la Festivalul Internațional de Film de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federația Criticilor de Film din Europa și Zona Mediteraneană. „După dealuri” a fost desemnat Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croația) şi la Herceg Novi (Muntenegru).
Detalii despre orașele și sălile unde rulează „După dealuri” vor putea fi găsite în permanență pe site-ul filmului www.dupadealuri.ro. Un dosar de presă complet poate fi descărcat aici: http://www.dupadealuri.ro/dosar-de-presa/
În jur de 40 de țări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie și Rusia, au cumpărat drepturile de distribuție ale filmului. Distribuitorul român este Voodoo Films (contact: [email protected], telefon 0720 722 107).
Proiecțiile filmului în țară sunt sprijinite de Provident.
Parteneri media: B1 TV, TVR, Europa FM, Evenimentul zilei, Gazeta sporturilor, Ziare.com, Hotnews.ro, Zile şi nopţi, Cinematique, BeWhere, Port.ro, Liternet.ro, CinemaRx.ro, Studentie.ro, Eva.ro, Cinefan.ro, Filmreporter.ro, Spectacular TV, Cărtureşti.