Manageri noi la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” și Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița.

 

Clementina Tudor a fost numită joi, 22 decembrie, în funcția de manager al Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomița, funcție ce va fi exercitată pe bază de contract de management timp de patru ani.

Consiliul Județean Ialomița a adoptat, în ședința extraordinară, proiectul de hotărâre în acest sens, aprobându-se, implicit, rezultatul final al concursului de proiecte de management organizat în vederea ocupării postului de manager și proiectul de management declarat „admis” de Comisia de concurs.

Pentru această funcție s-au mai înscris în concurs Ștefănescu Daniel și Letiția Oprea, care au luat nota 7 la evaluarea proiectului de management, Clementina Tudor obținând nota 8, iar la interviu, Letiția Oprea a absentat, Daniel Ștefănescu a luat 3,50, iar Clementina Tudor nota 10.

În cadrul ședinței de consiliu, numirea Clementinei Tudor a fost contestată de liberali, care au reclamat, prin consilierul Dragoș Soare, faptul că numirea este „un pic forțată”, iar acest post i-a fost atribuit ca urmare a „implicării sale în campania electorală a PSD”.

„Mi se pare un pic forțată schimbarea condițiilor de concurs între cele două momente, undeva din primăvară și până acum. (…) Nu cred că era cazul că un purtător de cuvânt al PSD în perioada campaniilor electorale să fie singurul care… sau persoana pentru care se modifică condițiile de concurs. (…) Nu cred că este sănătos pentru democrație (…)”, spunea Dragoș Soare.

În replică, președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a precizat că „este firesc să se întâmple ca la un concurs să existe și un câștigător”.

„S-a întâmplat ca să fie doamna Clementina câștigătorul acestui concurs. Condițiile pentru a participa la concurs au fost aceleași pentru toți candidații din Ialomița. Dacă s-a întâmplat să fie cineva care simpatizează cu PSD, asta este, până la urmă, firesc. Este posibil ca, luând în calcul procentul cetățenilor care simpatizează PSD în județ, să se mai întâmple așa ceva. Nu cred că acum trebuie să facem o selecție, luând dreptul unor cetățeni să candideze și să treacă un concurs. Probabil dacă dumneavoastră ați fi fost majoritari cu 60% în județul Ialomița, sigur că ar fi fost firesc ca procentul celor care reușesc să acceadă în aceste poziții să fie mai mare din partea PNL. (…) A trecut un examen, personal îi doresc succes, indiferent de simpatia politică pe care o are. Vă asigur că dacă nu va corespunde poziției respective postului, nu va sta prea mult pe poziția asta, indiferent dacă este de la PSD, PNL sau de unde o fi. Pe mine mă interesează să performeze în această poziție, și nimic mai mult. Știți că voi fi primul care va spune că ceva nu este în regulă, dacă va fi cazul. Suspiciunea dumneavoastră are doar o conotație pur declarativă și politică. În niciun caz nu cred că puteți să vă duceți cu gândul că ați putea lua dreptul de a participa la concurs”, a transmis Victor Moraru.

Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru și 6 abțineri.

Clementina Tudor lucrează în presa locală de 16 ani, fiind și corespondent în presa națională, după ce, timp de 8 ani, a lucrat în învățământ, la o școală din județul Călărași.

La finalul ședinței, noul manager a ținut să precizeze, printre altele, că nu este membru PSD și nu a fost purtătorul de cuvânt al acestui partid.

În cadrul aceleiași ședințe a fost numită și Elena Balog în funcția de manager al Bibliotecii Județene „Ștefan Bănulescu” Ialomița. Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru și 6 abțineri.

Elena Balog lucrează de 23 ani ca bibliotecar în cadrul instituției și declară că știe toate problemele în amănunt și ce se poate face pentru a le remedia. Elena Balog a concurat pentru acest post cu Mariana Ștefan, rezultatele evaluărilor fiind destul de strânse.

La evaluarea proiectului de management, Elena Balog a obținut nota 8,20, iar Ștefan Mariana 7,80. De asemenea, la interviu – care a constat în susținerea proiectului de management – Elena Balog a obținut nota 8,68, iar Mariana Ștefan 7,57.

 


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org