Drumul Miloșești – Reviga (DJ 102H) este un calvar pentru conducătorii auto. Gropi cât casa că de-abia mergi cu 5 km/h, lucrări lăsate de izbeliște și porțiuni înălțate combinate cu porțiuni de pământ. Este doar o parte din ceea ce întâlnești pe acel drum județean.

Trebuie spus că acolo s-au început în urmă cu ceva timp lucrări de modernizare, însă, așa cum se întâmplă în țara noastră, societatea care a câștigat licitația a intrat în insolvență. Așa că lucrările au fost oprite. Acum arată mai rău ca după război. Ce au de gând autoritățile județene?

Potrivit președintelui Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, „este un contract încheiat pe PNDL1, însă din cauza faptului că societatea care a câștigat licitația pentru executarea lucrărilor a intrat în insolvență, trebuie reluată procedura. Solicitarea a fost depusă, indicatorii tehnico-economici au fost reactualizați, astfel că urmează să se scoată la licitație și să se realizeze acest drum”.

Deci se va relua procedura de achiziție. Problema este că noua societate va trebui să ia totul de la capăt, pentru că nu va putea lucra în continuare, așa cum arată în prezent acel drum județean…

 


 
...

 
loading...
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org