Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.

Astfel, în zonele de câmpie sau din preajma fâșiilor forestiere de protecție a drumurilor și pădurilor de pe marginea carosabilului, diferența de temperatură înregistrată pe timpul zilei față de cea de noapte favorizează apariţia poleiului, condiții în care recomandăm celor care se vor deplasa în zonele respective să circule prudent, cu viteză redusă și să păstreze în mers o distanță corespunzătoare față de vehiculele care îi precedă.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, conducătorii de autovehicule trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții meteo este mult mai mare.

De asemenea, conducătorii auto trebuie să-şi sporească atenția pe toată durata deplasării, în special la ieșirile din tronsoanele împădurite și sate sau la intrările și ieșirile de pe poduri.

Este necesar să circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectuaţi fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare.

În timpul călătoriei, nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Se recomandă evitarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat sau a unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, se dovedesc extrem de periculoase.

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele.

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

De asemenea, recomandăm pietonilor să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil utilizarea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor și să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiții de siguranță.

Poliţia rutieră vă doreşte drum bun şi fără evenimente negative!


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org