Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Stan Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, asupra unui membru de familie, constând în aceea că:

în seara zilei de 08.03.2017, în jurul orei 23:00, pe fondul unui conflict verbal pe care l-a avut cu fiul său, la locuinţa comună, conflict care a degenerat apoi într-o altercaţie fizică, inculpatul l-a înjunghiat pe acesta cu un briceag, în zona abdomenului, persoana vătămată suferind leziuni traumatice care necesită circa 30-35 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, care au impus intervenţie chirurgicală de urgenţă şi au pus viaţa victimei în primejdie.

Faţă de inculpatul Stan Constantin s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 21.03.2017.

La data de 22.03.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a propus Tribunalului Ialomiţa arestarea preventivă a inculpatului Stan Constantin, pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă de instanţa de judecată la data de 22.03.2017.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie, să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comunicat de presă: PT Ialomița


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org
 
error: Content is protected !!