Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor, poliţişti din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost angrenaţi în acest sfârșit de săptămână, 13 – 15 ianuarie a.c., în executarea unei serii de acţiuni în sistem integrat şi controale în locurile şi zonele de interes operativ din judeţ.

Cu această ocazie, poliţiştii au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru a identifica autorii de fapte penale, contravenţionale ori de altă natură, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. La acţiuni au participat atât jandarmi ialomiţeni, cât şi poliţişti locali.

De asemenea, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.

Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 6 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 şi 49 de sancţiuni ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, restul sancţiunilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea amenzilor depăşeşte suma de 14.500 lei.

Totodată, pe timpul defăşurării activităţilor specifice, au fost controlate 28 de societăţi comerciale şi localuri publice de pe raza judeţului Ialomiţa, 207 persoane au fost legitimate şi 118 autovehicule controlate, pentru neregulile constatate, un permis de conducere fiind reținut și un certificat de înmatriculare retras.


 
...

 
loading...
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org