Ieri, 13 iunie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat pe raza de competenţă pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din silvicultură.

Astfel, din verificările efectuate la exploatările forestire ale unei societăți cu acest profil de activitate, oamenii legii au identificat cantitatea de 575 m³ material lemnos de esenţă plop, frasin și salcie, pentru care administratorul acesteia nu deţinea documente justificative, conform legislației în vigoare.

În cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 30.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării și dată în custodia Ocolului Silvic Slobozia.

De asemenea, pentru neregulile constatate, societății comerciale i-a fost ridicat în vederea suspendării Acordul de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special emis de Garda Forestieră București.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.


 

 
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org