În cadrul acțiunilor desfășurate pe linia combaterii braconajului piscicol, jandarmii feteșteni au depistat sâmbătă 04 martie, în jurul orei 16.30, doi bărbați care pescuiau în lacul “Bagăre”, deși în această perioadă pescuitul este interzis.

Aceștia se aflau pe o barcă pneumatică și aveau asupra lor mai multe plase de pescuit.

În urma verificărilor, jandarmii au stabilit faptul că cei doi bărbați de 43 și 32 de ani din Fetești, au venit să braconeze pe lacul “ Bagăre”, având asupra lor șase plase monofilament, în lungime de 480 metri.

Jandarmii le-au întocmit acestora, actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  “ pescuit comercial fără licență sau autorizație”, conform O.U.G. nr. 23/2008 și „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament”, faptă prevăzută de art. 64, lit. k din O.G.23/2008, modificată prin Legea 187/2012.

Recomandăm cetăţenilor să apeleze Jandarmeria la numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.

Jandarmii sunt prezenţi la datorie, oferind siguranţă şi încredere.

Comunicat de presă: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa | Foto: arhivă

A intrat în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului

 

 


 
...

 
loading...
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org