Decizii ale DNA în dosarul OUG 13/2017
Ministerul Afacerilor Interne a comunicat un aviz strict referitor la infracţiunile din domeniul circulaţiei rutiere.
Consiliul Legislativ a transmis un aviz cu observaţii. Acest aviz atrăgea atenţia asupra insuficientei motivări a caracterului de urgenţă a proiectului de OUG pentru modificarea Codurilor.
Referitor la avizul solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), trebuie precizat că această solicitare a fost înregistrată în jurul orelor 17.00, stabilindu-se ca termen de emitere a avizului, a doua zi, 1 februarie 2017, ora 9.00, fără nicio precizare cu privire la şedinţa de guvern din 31 ianuarie 2017. Mai mult, s-au trimis către CSM două forme ale proiectului de act normativ pentru modificarea Codurilor, respectiv sub forma ordonanţei de urgenţă şi sub forma proiectului de lege.
Deşi nu a fost trimis un aviz de la CSM, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au ataşat avizul negativ al amintitei instituţii emis însă pentru forma proiectelor aşa cum fuseseră publicate în data de 18.01.2017, deşi între timp apăruseră modificări de substanţă, dintre care sunt de amintit introducerea unor cauze de nepedepsire în cazul abuzului în serviciu şi a favorizării făptuitorului.
Ministerul Afacerilor Externe nu a transmis un aviz formal, ministrul de resort semnând proiectul de act normativ pentru modificarea Codurilor chiar în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.
În privinţa avizului Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), acesta a fost finalizat în jurul orei 20.00, fiind asumat de ministrul de resort care l-a semnat. Acest aviz de oportunitate cu observaţii şi propuneri a fost înregistrat şi ştampilat la cabinetului ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, căpătând caracter de act oficial. Imediat după înregistrare, semnare şi ştampilare, avizul MRP a fost transmis prin fax, ajungând la Ministerul Justiţiei în jurul orei 20.02, faxul fiind înregistrat cu ştampilă şi număr de înregistrare, conform metodologiei, astfel că a devenit, la rândul său, un act oficial.
Acest prim aviz al MRP era intitulat aviz de oportunitate cu observaţii şi propuneri. Conform metodologiei, în acest caz, proiectul de OUG pentru modificarea CP şi CPP, sau trebuia modificat în sensul celor solicitate de MRP sau se renunţa la adoptarea în forma OUG şi se iniţia ca proiect de lege care era trimis Parlamentului României.
Sintetic, avizul MRP, critica nemotivarea urgenţei proiectului de modificare a CP şi CPP. Acest aviz a fost predat de reprezentanţii MRP către reprezentanţii Ministerului Justiţiei.
Personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei a luat la cunoştinţă despre conţinutul avizului MRP după ora 20.00 şi a comunicat, prin intermediari, către ministrul Justiţiei, impedimentele rezultate din avizul MRP.
Între orele 20.00 şi 21.00, la sediul Guvernului, au avut loc discuţii tensionate cu privire la avizul MRP, între reprezentanţii MRP şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei. În final, reprezentanţii MRP au fost convinşi să modifice avizul iniţial, astfel că, în intervalul amintit, a fost emis un al doilea aviz, de data aceasta favorabil, din care sunt eliminate toate pasajele critice la adresa proiectului de modificare a CP şi CPP.
Acest al doilea aviz al MRP, favorabil, a fost finalizat în jurul orelor 21.10 – 21.15, fiind înregistrat, semnat, ştampilat şi transmis prin fax către Ministerul Justiţiei, unde a fost înregistrat cu acelaşi număr ca şi primul aviz.
Este de menţionat că, deși până la ora iniţială stabilită pentru începerea şedinţei de guvern – 19.45, a fost înregistrat la Secretariatului General al Guvernului, avizul de la CSAT (necesar pentru adoptarea proiectelor de buget aflate pe ordinea de zi), şedinţa de Guvern a fost totuși amânată până în jurul orei 21.00 din cauza nefinalizării avizului de la MRP cu privire la proiectul de OUG pentru modificarea CP şi CPP. Această amânare a ședinței de guvern a avut loc, deşi acest ultim act nu era menţionat pe ordinea de zi şi nici nu se solicitase suplimentarea ordinii de zi. Întreaga ședinţă de Guvern a durat între 15 şi 25 minute.