208 copii și 78 de părinți din patru comunități rurale au participat la sesiuni de citit interactiv, la grădiniță

Ialomița, 6 februarie 2017 – Caravana Poftă de carte – inițiată în octombrie 2016 de Asociația OvidiuRo – a ajuns în perioada 30 ianuarie – 3 februarie în județul Ialomița, unde primăriile estimează pentru anul acesta un număr total de 1989 de copii care pot beneficia de programul național Fiecare Copil în Grădiniță (FCG). Programul lansat în februarie 2016 încurajează accesul la grădiniță al copiilor care provin din familii defavorizate (sub 284 lei/membru familie venit lunar) prin acordarea lunară de tichete sociale pentru grădiniță, condiționate de prezența zilnică.

Caravana Poftă de Carte are ca obiectiv încurajarea cititului interactiv şi a unei alimentaţii sănătoase în grădinițele din comunitățile defavorizate și își propune totodată să informeze părinții cu privire la Legea nr. 248/2015. Caravana beneficiază de suţinerea Carrefour România şi Carrefour Foundation, iar anul acesta școlar, 10.000 de copii defavorizați din toată țara vor primi câte o carte pentru acasă și 1.000 de cărți uriașe vor ajunge în grădinițe, în cadrul proiectului.

În județul Ialomița, 208 copii de vârstă preșcolară au participat la sesiunile de citit interactiv din cărți uriașe și au primit câte o carte ilustrată după lecția-degustare desfășurată în grădinițele din comunele Bărcănești, Traian, Reviga și Ion Roată – unde au fost oferite cărți uriașe, fructe și legume, materiale educaționale și produse de igienă, ca parte a Caravanei Poftă de carte. Cele 4 comunități au fost selectate cu sprijinul autorităților locale și județene, pe baza statisticilor disponibile referitoare la mărimea populației preșcolare, rata de marginalizare și gradul de cuprindere a copiilor defavorizați în învățământul preșcolar.

Cele mai importante piedici în calea accesului copiilor săraci din Ialomița la educație preșcolară sunt: lipsa rechizitelor, a hainelor, lipsa mediatorilor școlari și a asistenților sociali calificați.

Cum funcționează: Copiii de vârstă preșcolară – indiferent dacă sunt înscriși sau nu – sunt invitați alături de părinții lor să participe la sesiuni de citit interactiv la grădinița din localitate. La finalul acestor sesiuni, fiecare copil primește propria carte – ,,Să mâncăm multe culori’’ – personalizată cu numele lui de către profesor, pe care o poate lua apoi acasă. Tema sesiunilor de citit de anul acesta este alimentația sănătoasă, iar activitatea pornește de la o carte publicată inițial în limba engleză și adaptată de OvidiuRo pentru copiii din România.

,,Misiunea noastră este ca fiecare copil să poată beneficia de educație preșcolară de calitate. Grădinițele din mediul rural nu sunt, din nefericire, bine dotate, cu toate că cei mici își doresc foarte mult jocuri și cărți ilustrate. Copiii sunt foarte încântați când cineva le citește, iar cărțile uriașe îi cuceresc instantaneu. Cărțile uriașe pe care le aducem sunt o noutate, iar, pentru cei mai mulți dintre ei, cartea mică pe care o primesc este și prima lor carte. Sperăm ca tehnicile de citit interactiv propuse de noi să le fie utile atât educatorilor cât și părinților – iar cărțile ilustrate de bună calitate să fie folosite cu succes”, a declarat Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.

 

,,Ne bucurăm să putem susține în continuare programul Fiecare Copil în Grădiniţă inițiat de OvidiuRo și devenit în scurt timp – cu implicarea companiilor private, a autorităților publice naționale și locale și unităților de învățământ – un mecanism eficient de combatere a fenomenului părăsirii timpurii a școlii, ce ia amploare în zonele sărace din România. Anul acesta ne dorim să apropiem și mai mult de educație copiii și părinții din mediile defavorizate și să promovăm două mesaje esențiale pentru șansa acestora la o viață mai bună: importanţa cititului interactiv şi necesitatea unei alimentaţii sănătoase’’, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

Caravana Poftă de carte va ajunge la copii defavorizați din toate cele 41 de județe ale țării până la finalul anului acesta școlar, proiectul fiind o continuare firească a Caravanei de vară FCG ce a acoperit 99 de comunități din 15 județe. Carrefour a suţinut și Caravana de Vară FCG, pe parcursul căreia au fost distribuite preșcolarilor un număr de  6000 de cărți, iar peste 3000 de părinți au fost consiliați cu privire la importanța educației timpurii și a cititului împreună cu cei mici.

60.000 de copii provenind din familii defavorizate au fost înscriși în programul național Fiecare Copil în Grădiniță până în decembrie 2016, dintr-un total de 110.000 estimați de Ministerul Muncii, la nivel național. În medie, 64% dintre copiii atrași în program au avut prezență zilnică în lunile septembrie – decembrie 2016 și au beneficiat de tichetul social pentru grădiniță, un prim rezultat palpabil al legii fiind creșterea frecvenței copiilor.

Legea nr. 248/2015 răspunde obiectivelor cu privire la reducerea abandonului școlar (la 11.3%) și a sărăciei și inechității sociale ce derivă din Strategia Europa 2020. În 2015, rata abandonului școlar în România ajunsese la 19.1% și se estimează că în prezent doar unul din trei copii săraci beneficiază de educație timpurie.

România este a doua dintre țările cu cea mai mare inegalitate socio-economică din UE[1] iar acest decalaj se reflectă în mod direct în nivelul de alfabetizare și performanțele copiilor la citit. Potrivit Raportului de țară realizat de ELINET[2], România este pe locul 23 (din cele 24 de state UE participante la evaluările PIRLS în 2011) cu peste 35% dintre elevii de clasa a IV-a demonstrând probleme serioase la citit (același procent de 35% reprezintă proporția copiilor expuși riscului abandonului timpuriu al școlii).

 Despre OvidiuRo
Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil defavorizat din România să beneficieze de educație timpurie de calitate – ca șansă de a-și atinge potențialul – și să devină astfel un membru activ al societății. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil in Gradinita (FCG) al OvidiuRo a determinat Guvernul României să finanțeze componenta de stimulente pentru grădiniță a programului FCG pilot începând cu februarie 2016. Rezultatul: toate familiile care trăiesc sub limita sărăciei pot primi tichete sociale pentru grădiniță în valoare de 50 lei / lună dacă își aduc copiii la grădiniță în fiecare zi.
Mai multe informații despre programul FCG pe www.fiecarecopilingradinita.ro și www.ovid.ro
Despre Carrefour:
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.
În România, Grupul Carrefour numără 281 de magazine dintre care 30 hipermarketuri ‘Carrefour’, 111 supermarketuri ‘Market’, 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 86 de magazine Billa.
 [1] cu un index Gini de 34%
[2] Literacy in Romania. Country report, Mai 2015


 
...

 
loading...
NEWS MAGAZINE

ziare
ziare.org