parcari resedinta sloboziaFoarte multe persoane care posedă un autoturism au cerut primăriei Slobozia să amenajeze locuri pentru a putea fi închiriate în parcările de reședință.

Oportunitatea sporirii veniturilor la bugetul local cu un efort financiar minim n-a fost ratată de consilieri și astfel s-a redactat un proiect, s-a aprobat și s-a pus în pract… Da, lipsesc niște litere, așa cum, cel puțin deocamdată, lipsesc câteva elemente esențiale din implementarea în teritoriu a HCL nr. 48/31.03.2011, despre care vom discuta mintenaș. Puțintică răbdare, dragă cititor. Știu sigur că ai, pentru că te cunosc bine – sunt slobozean și am robinet.

Bun, primăria s-a apucat de treabă. A trasat niște marcaje pe aceleași locuri unde cetățenii își parcau mașinile GRATIS de ani buni de zile și le-a oferit posibilitatea să le închirieze… Foarte tare! (scuze, nu mă pot abține). Cu multă bunăvoință, acolo unde s-a putut, le-a acordat și facilitatea să plătească chiar mai mult decât prețul minim de închiriere, prin intermediul unor licitații exaltante. Așa că, bucuroși, mulți s-au înghesuit și au plătit chiar și dublul tarifului de bază.

Orgoliul, bată-l vina

Sincer, nu înțeleg înverșunarea multora care s-au luptat pentru închirierea fix a unui anumit loc de parcare, atât timp cât ar fi putut obține altul la trei aruncături de băț, fără preț supralicitat. Nu înțeleg nici de ce în zonele unde NU au existat scandaluri între vecini pe tema locurilor de parcare, aceștia s-au repezit să liciteze și să arunce cu bani doar pentru ca locul lor să fie marcat cu 200 ml. de vopsea, în condițiile în care noile spații, așa zis special amenajate, nu oferă autoturismelor securitate împotriva hoților, nu oferă protecție împotriva ifoselor naturii, copilașilor care mai scapă câte o piatră la șotron, a unor șoferi care nu apreciază prea bine distanțele sau, de ce nu, chiar împotriva unui vecin turmentat că nu a reușit el să acapareze acel loc. Nici măcar asfaltate cum trebuie nu sunt.

Nu consider totalmente greșit faptul că mulți au ales să închirieze aceste locuri ca atare. La cât stres există în zilele noastre, liniștea oferită de siguranța unui loc de parcare când te întorci acasă este oricând binevenită. Însă, în multe cazuri, s-a ajuns la prețuri supralicitate numai din pur orgoliu.

Marcarea teritoriului

“Locurile de parcare atribuite vor fi marcate cu plăcuţe tip ce vor conţine numărul autoturismului.” Așa scrie în regulament. Doar scrie, pentru că în practică, în lipsa oricăror mijloace de informare asupra locurilor ce sunt închiriate într-o anumită parcare de reședință, fiecare chiriaș s-a văzut nevoit să-și marcheze palma de asfalt cum a știut el mai bine. Cum în același regulament se specifică clar că “montarea unor însemne/plăcuţe pentru rezervarea locului de parcare sau a unor sisteme de blocare acces, altele decât cele amplasate de administraţia publică locală” constituie contravenție, cetățenii cu simțul dezvoltat al proprietății au început să-și scrie cu vopsea numărul de înmatriculare pe locurile respective. De`, vopseaua se aplică, nu se montează, deci nu ne abatem de la lege…

Dar stai! Le-am amețit… tot în același document se specifică: “În termen de 30 de zile de la data intrării în posesia locului de parcare, deţinătorul locului respectiv va proceda la marcarea numărului de înmatriculare al autovehiculului, potrivit unui model unic stabilit de Consiliul Local Slobozia.” Whatever!

Nu-mi mai bat capul… este doar încă o mică amețeală din întregul proces. În 2011 rămăsesem puțin șocat, când legat de același subiect, pe site-ul primăriei citeam că o licitație va avea loc pe data de 39 septembrie sau altele, în intervalul 04.10.2011 – 05.09.2011. Treaba merge… invers.

Artă plastică. Fals sau original?

loc parcare fals sau originalȘi uite așa frumos, parcările de reședință din Slobozia au devenit expoziții publice în care fiecare cetățean care a obținut o bucată de asfalt își exprimă liber potențialul creator și talentul mânuirii pensulei în arta caligrafiei. Pe de-a lungul, pe de-a latul, ba chiar și în diagonală, în diverse culori – de la alb clasic și gri metalizat până la îndrăznețe nuanțe de galben sau roșu, numerele de înmatriculare sunt înșirate care mai de care.

Pentru a arăta cât de buni sunt în ceea ce fac, unii artiști au încercat să reproducă și să numeroteze corespunzător marcajele originale ale maeștrilor de la D.A.D.P. și, sincer vă spun, unora le-a ieșit perfect, chiar și în condițiile în care capodoperele au fost realizate pe întuneric, în puterea nopții. Felicitări! Din punct de vedere artistic, vorbim depre talent, însă din punct de vedere legal sună a fals și uz de fals în condițiile în care între orele 17:00 – 07:00 autorii își “protejează” lucrările cu autoturismul…

Să trecem la lucruri serioase

Spuneam că din implementarea hotărârii consiliului local privind locurile de parcare de reședință din Slobozia lipsesc câteva aspecte cheie, fapt ce nu de puține ori poate provoca nedumerie în cazul șoferilor aflați în tranzit și eventuale certuri sau chiar scandaluri între locatarii rezidenți exact ca și înainte de posibilitatea închirierii locurilor.

Practic, în afară de semnele de “Parcare de reședință” (nici acestea nu sunt amplasate în toate parcările) și a unor spații delimitate și numerotate cu vopsea albă pe asfalt, nu există nicio altă sursă la fața locului, care să furnizeze informații oficiale clare despre numărul și repartizarea locurilor de parcare concesionate. Nu sunt nici măcar tabele afișate la scările de bloc și nici măcar pe site-ul primăriei nu sunt prezentate la zi aceste informații.

Având în vedere că lipsa acestora creează posibilitatea unor cetățeni de a-și marca în mod mincinos și a ocupa în mod abuziv și ilegal locuri publice libere de parcare, în detrimentul celor aflați în tranzit, celor care din diverse motive nu au închiriat un spațiu și, mai mult, în totală discordanță morală cu cei care plătesc pentru locurile ocupate, consider că această problemă trebuie rezolvată cât mai curând și cu maximă seriozitate.

Afișarea publică în fiecare parcare de reședință a evidenței locurilor concesionate, precum și marcarea oficială cu materiale tipizate (greu reproductibile în condiții casnice) a acestora nu sunt doar amănunte, sunt mai mult decât puncte importante, în fapt reprezintă baza întregului concept.

Parcări supraetajate și subterane în Slobozia

slobozia parcare de resedintaGlumesc! Vreau doar să subliniez faptul că, în mod firesc, primăria ar fi trebuit să ofere spre închiriere locuri de parcare în amplasamente noi, nu pe niște spații destinate deja aceluiași scop și care până în prezent erau gratis.

Practic, în 80% din cazuri nu s-a oferit fizic niciun loc nou de parcare. În majoritate, mașinile de pe lângă blocuri sunt parcate în același număr de locuri ca și înainte, cu mici permutări datorate faptului ca unii au ales să plătească pentru acestea, alții nu.

HCL nr. 48/31.03.2011 nu rezolvă nici pe departe problema locurilor de parcare în Slobozia, iar dacă nu este aplicată în conformitate, nu rezolvă nici măcar problema micilor (sau marilor) dispute între locatari – probabil unul dintre motivele pentru care mulți dintre aceștia au cerut închirierea spațiilor.

Din păcate, demarată prost încă din 2011, acțiunea de atribuire a locurilor de parcare în municipiul Slobozia a continuat în același mod jalnic și nu pare a fi decât o găselniță de umplere urgentă a visteriei primăriei, profitându-se de oportunitatea conjuncturală precum și de naivitatea și docilitatea binecunoscută a majorității cetățenilor slobozeni.

  
  

Hello! :) Hei! Susţine ziarul Obiectiv Ialomiţa pe Facebook apăsând butonul Like de mai jos. Mulţumesc mult de tot! :)
 
 

Adaugă un comentariu pe site


Comentarii:
  1. iulia spune:

    si cand va fi zapada cine va curata aceste locuri de parcare?

  2. CRISTI spune:

    sa va spun ce am patit intr-o seara.
    am mers in vizita la cineva pe la ora 20.00. am parcat masina in parcarea din fata blocului pe un loc care nu era semnalizat in niciun fel, doar liniile trasate si numarul locului.nu am fost rau intentionat si nu am parcat pe locurile unde chiriasii si-au trecut numerele masinilor cu vopsea. dupa 20 de minute ,cand am coborat din blocul unde eram in vizita, m-am trezit ca cineva m-a blocat in cel mai urat mod posibil.m-am uitat pe afara, pe la geamuri la bloc si nimic.am inceput sa claxonex si dupa vreo 15 minute striga cineva la mine sa apas la interfon la persoana care m-a blocat.
    sun si iese un mosulica revoltat ca i-am ocupat locul de parcare pe care el il plateste.bun zic.imi cer scuze dar sa stiti ca nu e marcat si nu am de unde sa stiu care este platit si care nu.el ff deranjat de mine ca cica am gura mare si cheama jandarmii.i-am zis ca nu au nicio treaba jandarmii si ca intai sa imi arate el in parcare aceea de 30 delocuri care este platit si care nu.mi-a aratat cu degetul ca cine nu plateste sa parcheze pe trotuar si pentru ca am gura mare nu ma lasa sa plec.
    m-am abtinut cu greu sa nu il dau in dragostea mea si sa il umplu de respect, asta din cauza ca eram cu sotia si cu copilul in masina. pana la urma a scos din masina un cartonas pe care a zis ca scrie ca ete locul lui, cartonas pe care a evitat sa mi-l dea sa il citesc. i-am zis inca o data sa scrie cu vopsea sau sa isi puna un semn ca sa stie lumea ca este un loc platit si pana la urma a mutat masina si am pleca,.dar timpul meu pe care l-am pierdut certandu-ma cu el a fost irosit.
    poate reuseste cineva de la primarie sa ne spuna cum sa facem cand vrem sa parcam si noi si nu stim care este un loc platit de cineva si care nu, ca multi asteapta sa le semnalizeze primaria locurile.

  3. Sa vina un reprezentant cu parcarile …Cum dracu au masurat parcarile?
    1.Nu poate parca nici dracu de frica micilor fotbalisti-”Bogatia ugira”
    2.Nu sunt multi curajosi datorita X si O desenat cu BCAul pe portiere…de “micutii” romi ce invata si ei putina carte…
    3.Sunt marcate trei locuri( mai protejate) de-a lungul bordurii foarte prost -mai inghesuite decat cele marcate in mod normal (care sunt foarte inghesuite ) -dar care sunt deja ocupate de niste temerari…{As vrea sa se mai deseneze doua locuri in aceeasi zona – ca aia cu gipu poate sa mute magaoaia pe trotuar}
    4.Intrarea-iesirea in /din parcare este gandita de vre-un birocrat PIETON – astfel cum dracu poate explica urmele de cauciuc de pe marginile bordurilor si faptul ca sunt ciobite? = Este ingusta intrarea -iesirea idiotul orasului strateg in parcari !!!
    5. Si e maxima : Iarna vine omu’ cu lama la deszapezit -da’ se opinteste in acele borduri idioate ce marcheaza intrarea in parcarea ! Apoi se enerveaza si isi baga…dragostea – si pleaca!
    -….deci : Marca-v-ar cainii de la UGIRA dragi birocrati !

Pătrunde în lumea basmului participând la Festivalul Drumeții Montane
Artele vizuale se mută la Vama Veche: Vama Sub Lumini de Oscar
Trasee turistice reabilitate in Masivul Ciucaş
Slobozia: Ce ziceți, purta chiloței?
Legendele Parcului Național Retezat
Ambulanța electorală
Italiano vero. Vreau respect
The X-Files: Cercuri misterioase pe un teren din Ghimpați, Ialomița
Lună ciudată pe cerul Sloboziei. VIDEO
Slobozia: nɔsǝqɯnɹod uɐıɹdıɔ ɐpɐɹʇs
Râul Ialomița
Lacul Rodeanu, promovat de elevi ai Școlii gimnaziale din Coșereni. ,,Şcoli pentru un viitor verde’’
Fosilă vie, descoperită la Slobozia!
Viața unei gropi
Prostituția este în floare pe drumurile din Ialomița.
Slobozia. Recunoașteți zona?
Rățuște pe tobogan
10 motive pentru care merită să conservăm Delta Dunării
Cu oile prin Slobozia. VIDEO
O mică fantomă a apărut pe ușa unui garaj din Slobozia
Test de cultură generală
Scapă de stres cu ajutorul mobilului! Vezi ce metodă folosește un angajat al Prefecturii Ialomița
Trebuie să vezi unde doarme :)
Unica mașină de cust din lume se află în Amara
Cum arătau Google, Facebook sau Yahoo, acum mulți ani
Primarul din Maia se distrează maxim. Vezi video!
O pisică tristă
Excursie în Insulele Galapagos
Eclipsă de lună prin penumbră – octombrie 2013. Foto & Video
Câinele pisică

Pătrunde în lumea basmului participând la Festivalul Drumeții Montane

Timp liber 27/07/2014
Se apropie Festivalul Drumeții Montane, care anul acesta se va desfășura în perioada 01 – 03 august 2014 la Complexul Turistic Cheile Buții din...

ROMANI CRISS a depus denunț penal împotriva cadrelor medicale din Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia

Locale Ialomita 26/07/2014
Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii – Romani CRISS a depus vineri, 25 iulie, un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria...

Recitaluri de excepție la Festivalul „Trofeul Tinereții Amara 2014”

Locale Ialomita 24/07/2014
Oraşul Amara va găzdui, pe parcursul a două zile,  cea de-a 47-a ediţie a Festivalului concurs de interpretare a muzicii uşoare româneşti, „Trofeul...

APIA controlează suprafețele agricole declarate de fermieri

Informatii Utile 24/07/2014
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) Centrul Judeţean Ialomita informează că în această perioadă se desfăşoară...

Studenții ialomițeni beneficiază de consiliere în găsirea carierei potrivite

Locale Ialomita 24/07/2014
În Slobozia s-a deschis Centrul de Orientare şi Consiliere în carieră, în cadrul proiectului “Să devenim activi pe piața muncii!” Slobozia,...

Ialomița: O autoutilitară ce transporta metanol a luat foc pe DN2

Informatii Utile 22/07/2014
O autoutilitară ce transporta 2.400 l de metanol a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută, pe DN2, în dreptul KM 61. La faţa locului s-au deplasat...

Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de trafic de minori și spălare de bani

Lege si Ordine 22/07/2014
Trei persoane bănuite de trafic de minori, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat au fost ridicate şi conduse la audieri,...